Ieri nu aveam de lucru. Adica, aveam de lucru, ceva ce clientul mi-a dat sa lucrez fara sa-si dea seama ca ma mai platise inca o data pentru acelasi obiect al muncii. (nu, nu citeste blog-uri, in orice caz nu fluent in romana) Asa ca dupa ce am dat copy-paste-ul de rigoare, m-am apucat de facebook-uit.
Si am sfirsit petrecindu-mi urmatoarele patru ore facind... nimic. Absolut nimic. Asa ca incerc sa psihanalizez acest impuls navalnic, care l-a facut pe Andrei sa declare razboinic ca ii va sterge definitiv contul consoartei.
De ce ne facem cont pe Facebook?
Pentru ca e trendy. Cei mai simpatici sint prietenii aceia care declara in "About Me": "N-am mai putut. A trebuit sa-mi fac cont pe Facebook, altfel ma simteam outdated". Sau "ea a insistat, eu nu am vrut, dar..."
Avem un cont pe Facebook. Cum procedam?
Ne cautam colegii de clasa. Incepem cu generala. Scoala generala. (pentru cei cu adevarat curajosi, recomand gradinita. Si acum o caut pe dooamna Eva, educatoarea de la grupa mare, sa-i transmit cite ceva de dulce...)
Socul 1: Majoritatea nu sint pe Facebook. Altfel, totul bine. Neschimbati (un fel de-a spune).
Pasul 2: Liceul. Aici, incercarea cea mai grea. Aici risti sa dai si peste persoane cu care nu mai vroiai sa ai de-a face. De ce? Ca sa nu iti reaminteasca de faptul ca te-au lasat balta intr-un moment dificil, sau ca au avut succes acolo unde tu ai dat chix sau ca, din contra.
Socul 2: Profesorii. Majoritatea nu mai sint acolo (in liceu). Au imbatrinit. Unii foarte rau. Fotografii. Te apuca jalea. Ce tineri eram, mai ales eu, ce frumosi eram, mai ales tu.
Socul 3: Toti sint plecati. Toti oamenii normali pe care ii stiai din liceu, si toti prietenii lor si toti prietenii prietenilor lor sint plecati din aceasta tara minunata. Nu mai intelegi nimic: daca toti astia au plecat, eu ce dracu' fac aici?
Pasul 3: Facultatea. La pasul asta nu am ajuns, nu dau sfaturi. Imi petrec suficiente ore pe luna intr-o universitate ca sa-mi mai inspire nostalgie aceasta perioada a vietii.
Pasul 4: fostele prietene. Mda, asta e mai distractiv.
Cum le gasesti? Dificil. Ca orice altceva in Facebook; daca vrei sa cauti pe cineva, dureaza ore pina sa te convingi ca persoana respectiva chiar este colega dintr-a treia banca de la geam, pe care o alergai prin spatele clasei. Iar unii, ca sa faca si mai interesant tot procesul, isi pun la poza de profil un gindac. Sau o poza profesionista, cu un apus de soare, facuta cu un obiectiv cu tele-zoom de 7,5 Konica, cu tirbuson pe dreapta... Sau poza de la primirea in rindurile pionierilor. Va dati seama, cit de usor este in acest caz sa-l recunosti pe Banciu, la cei doar 1,83m de-acum intr-o poza alb-negru cu 3 pitici din aia de gradina cu flori in mina primind emotionati botezul tovarasei invatatoare! Si uite asa treci cu vederea de mai multe ori persoana respectiva, pina cind o observi la alt prieten care a avut ochelarii la el.
Revenind la subiect, este fascinanta transformarea la care le supune Facebook. Care a nascut (intotdeauna copilul e in poza, zalog), care si-a scos ochelarii, si-a pus lentile, care e blonda, desi a fost toata viata bruneta si ura blondele, care si-a lasat barba, care nu mai vrea sa-ti dea accept, care iti posteaza prea des pe "perete" (ce denumire infecta).
Cele mai tari status-uri: Intr-o relatie complicata (aviz cunoscatorilor...)
Pasul 5: Colegi de serviciu, prieteni intimplatori, rude, rude de-ale prietenilor, categoria "si altii".
Socul 5: Aici ai cele mai multe surprize. Constati ca colegi (sic!) dintr-a V-a sint pe lista de prieteni ai clientului tau nr. 2, sau ca fosta ta prietena dintr-a X-a il cunoaste pe unu' cu care ai facut Revelionu' anul trecut si asa mai departe... Simple coincidente, bineinteles, insa mari consumatoare de timp, in primul rind.
Si cu ce ramii in cele din urma, dupa acest obositor excurs ontologic? Cu mai nimic, vorba reclamei la Furazolidon, sau ceva opus... Doua vorbe (sau nici atit) schimbate cu respectivii, cu care chiar nu te-ai mai vazut de 15 ani. Curiozitatea ti-e satisfacuta, ai aflat unde isi ineaca amarul, unde au facut masteratul (toti utilizatorii de Facebook au facultate, master, sint doctoranzi sau sint in curs de absolvire, alta curiozitate interesanta), cu ce se ocupa, le vezi cateii si pisicile, pestii si acvariile... si cam atit.
Dupa care te intorci grabit la mail-ul tau de toate zilele, ii scrii un mail nervos clientului nr. 1 care te-a anuntat ca nu-ti plateste de doua ori acelasi lucru si mai scrii pe blog o prostie. Am bifat si ziua de azi.
